Durata de livrare: 1
Aparatul EMS/TENS digital face parte din categoria aparatelor de stimulare electrică. Cuprinde trei funcţii de bază, care pot fi utilizate în combinaţie:
Aparatul dispune de două canale independente de stimulare şi de patru electrozi aderenţi. Oferă funcţii care pot fi utilizate în diverse moduri pentru a spori senzaţia de bine, a alina durerile, a menţine starea fizică, a relaxa şi revitaliza musculatura şi a combate oboseala.
Puteţi alege un program setat în prealabil sau puteţi stabili personal un program în funcţie de necesităţile dumneavoastră.
Principiul de funcţionare al aparatelor de stimulare electrică se bazează pe reproducerea impulsurilor corpului, care, prin intermediul electrozilor, sunt transmise prin piele către fibrele nervoase, respectiv musculare. Electrozii pot fi aplicaţi în multe părţi ale corpului, stimulul electric fiind nepericulos şi practic nedureros. În anumite situaţii de utilizare simţiţi doar o mâncărime sau o vibraţie uşoară.
Impulsurile electrice transmise către ţesut influenţează transmisia excitaţiilor în fibrele nervoase, în ganglioni, precum şi în grupele musculare în zona de aplicare.
De regulă, efectul stimulării electrice este vizibil abia după utilizarea repetată la intervale regulate. La nivelul muşchilor, stimularea electrică nu înlocuieşte un antrenament regulat, însă completează efectul acestuia.
Prin TENS, stimularea electrică transcutanată a nervilor, se înţelege stimularea electrică a nervilor cu acţionare prin piele. TENS este aprobată ca metodă dovedită clinic, eficientă, nemedicamentoasă şi, în cazul utilizării corecte, fără efecte secundare pentru tratarea durerilor cauzate de anumiţi factori – chiar şi pentru autotratarea într-un mod simplu. Efectul de alinare, respectiv suprimare a durerii este obţinut, printre altele, prin suprimarea transmiterii durerii către fibrele nervoase (în cazul acesta, în special prin impulsuri de înaltă frecvenţă) şi mărirea cantităţii eliminate de endorfine produse de corp, care, prin efectul lor, reduc capacitatea de a simţi durerea în sistemul nervos central. Metoda este susţinută ştiinţific şi aprobată medical.
Semnele clinice la care metoda TENS este utilă trebuie discutate în prealabil cu medicul curant. Acesta vă va oferi şi indicaţii cu privire la folosul unui autotratament TENS.
TENS este verificat şi aprobat clinic pentru următoarele cazuri de utilizare:
Stimularea electrică a musculaturii (EMS) este o metodă larg răspândită şi recunoscută pretutindeni, fiind aplicată de mulţi ani în medicina sportivă şi de reabilitare. În domeniul de sport şi fitness, EMS este utilizat, printre altele, ca o completare la exerciţiile convenţionale pentru masa musculară pentru a mări performanţa grupelor musculare şi pentru a adapta proporţiile corpului la rezultatele estetice dorite. Utilizarea metodei EMS se realizează în două direcţii. Pe de o parte se poate produce o tonifiere a musculaturii (utilizare activatoare), pe de altă parte se poate obţine şi un efect relaxant, recreativ (utilizare relaxantă).
La utilizarea activatoare se numără:
La utilizarea relaxantă se numără:
Suplimentar, aparatul EMS / TENS digital oferă prin tehnologia de masaj integrată posibilitatea de a elimina tensiunile musculare şi combate oboseala datorită unui program asemănător unui mesaj real în ceea ce priveşte senzaţia şi efectul.
În baza recomandărilor privind poziţionarea şi a tabelelor cu programe cuprinse în prezentele instrucţiuni puteţi determina într-un mod simplu şi rapid setările pentru aparat pentru a obţine utilizarea (în funcţie de zona afectată a corpului) şi efectul dorite.
Prin cele două canale reglabile separat, aparatul EMS/TENS digital oferă avantajul de a adapta în mod independent intensitatea impulsurilor pentru două zone ale corpului care trebuie tratate, de exemplu, pentru a acoperi ambele părţi ale corpului sau pentru a stimula în mod uniform suprafeţe mai mari de ţesut. Suplimentar, reglarea
individuală a intensităţii fiecărui canal vă permite să trataţi două zone diferite ale corpului, economisind timp faţă de tratamentul individual succesiv.
Prezentare generală a programelor
Aparatul EMS/TENS digital dispune de peste 70 de programe:
La toate programele aveţi posibilitatea de a regla separat intensitatea impulsurilor celor două canale.
Suplimentar, la programele TENS 13-15 şi programele EMS 33-35 puteţi seta parametri diferiţi pentru a adapta efectul de stimulare la structura locului de aplicare.
Pentru a obtine efectul dorit, este important sa amplasati electrozii într-un loc bine gândit.
Va recomandam sa discutati cu medicul dumneavoastra cu privire la pozitionarea optima a electrozilor în zona de aplicare dorita.
Omuletul de pe ecran va ajuta pentru început la amplasarea electrozilor.
Se aplica urmatoarele indicatii privind alegerea locului de amplasare a electrozilor:
Distanta dintre electrozi
Cu cât distanta dintre electrozi este mai mare, cu atât volumul de tesut stimulat devine mai mare. Acest lucru este valabil pentru suprafata si pentru adâncimea volumului de tesut. Odata cu cresterea distantei dintre electrozi scade însa intensitatea de stimulare a tesutului, însemnând ca, daca optati pentru distanta maxima între electrozi, volumul este mai mare, dar mai slab stimulat. Pentru a accentua stimularea trebuie marita intensitatea impulsurilor.
Ca linii directoare pentru alegerea distantelor dintre electrozi se aplica urmatoarele:
Raportul dintre electrozi si directia fibrelor musculare
Directia de curgere a curentului trebuie adaptata directiei fibrelor musculare în functie de stratul de muschi vizat. Daca vizati muschii de suprafata, electrozii trebuie amplasati paralel cu fibrele (A-B/ C-D); daca vizati straturi adânci de tesut, electrozii trebuie amplasati transversal fata de fibre. Aceasta din urma se poate obtine, de exemplu, prin amplasarea în cruce (= transversal) a electrozilor, spre exemplu A-D/B-C.
În cazul tratarii durerilor (TENS) prin intermediul aparatului EMS/TENS digital cu cele 2 canale reglabile separat si cu câte 2 electrozi adezivi se recomanda fie aplicarea electrozilor unui canal în asa fel încât punctul dureros sa se afle între electrozi, fie aplicarea unui electrod direct pe punctul dureros, iar a celuilalt la cel putin 2-3 cm distanta.
Electrozii celui de al doilea canal pot fi utilizati pentru tratarea în paralel a altor puncte dureroase sau pentru încercuirea, împreuna cu electrozii primului canal, a zonei dureroase (situata pe partea cealalta). Aici se recomanda amplasarea în cruce.
Sfaturi:
Programe personalizabile
Programul TENS 13 este un program pe care îl puteti personaliza. La acest program puteti regla frecventa impulsurilor între 1 si 150 Hz si latimea impulsurilor între 80 si 250 µs.
Programul TENS 14 este un program Burst pe care îl puteti personaliza. În cazul acestui program, se executa diferite serii de impulsuri. Programele „Burst” sunt adecvate pentru toate locurile de aplicare ce trebuie tratate cu model de semnal alternant (pentru o acomodare cât mai redusa). La acest program puteti regla latimea impulsurilor între 80 si 250 µs.
Programul TENS 15 este un program pe care îl puteti personaliza. La acest program puteti regla frecventa impulsurilor între 1 si 150 Hz. Latimea impulsului se modifica automat în timpul tratamentului de stimulare.
Programul EMS 33 este un program pe care îl puteti personaliza. La acest program puteti regla frecventa impulsurilor între 1 si 150 Hz si latimea impulsurilor între 80 si 320 µs.
Programul EMS 34 este un program pe care îl puteti personaliza. La acest program puteti regla frecventa impulsurilor între 1 si 150 Hz si latimea impulsurilor între 80 si 450 µs. Suplimentar, puteti seta la acest program timpul de lucru si pauza la valori cuprinse între 1 si 30 de secunde
Programul TENS 35 este un program Burst care poate fi personalizat în mod suplimentar. În cazul acestui program, se executa diferite serii de impulsuri. Programele „Burst” sunt adecvate pentru toate locurile de aplicare ce trebuie tratate cu model de semnal alternant (pentru o acomodare cât mai redusa). La acest program puteti regla frecventa impulsurilor între 1 si 150 Hz si latimea impulsurilor între 80 si 450 µs. Suplimentar, puteti seta la acest program timpul de lucru si pauza la valori cuprinse între 1 si 30 de secunde.
Doctor’s Function este o setare speciala cu care puteti accesa mai simplu si mai exact programul dumneavoastra personal. Setarea dumneavoastra individuala pentru program este accesata si activata direct la pornire. Setarea acestui program individual se poate realiza, de exemplu, la recomandarea medicului dumneavoastra.
Parametri de curent
Aparatele de stimulare electrica lucreaza cu urmatoarele setari de curent, care influenteaza în mod diferit efectul de stimulare:
Aceasta descrie functia temporala a curentului de excitatie.
În cazul acesta se face diferenta între curentii monofazati si curenti bifazati de impulsuri. La curentii monofazati de impulsuri, curentul curge într-o singura directie; la curentii bifazati, directia curentului de excitatie alterneaza.
Aparatul EMS/TENS digital prezinta doar curenti bifazati de impulsuri, deoarece nu solicita muschii, acestia obosind mai usor, si ofera o siguranta mai mare în utilizare.
Frecventa indica numarul de impulsuri individuale pe secunda, fiind exprimata în Hz (Hertz). Ea poate fi calculata prin determinarea valorii inverse a perioadei. Frecventa determina care tipuri de fibre musculare reactioneaza cu precadere. Fibrele cu reactie lenta reactioneaza mai degraba la frecvente reduse de pâna la 15 Hz, fibrele cu reactie rapida abia începând de la aprox. 35 Hz.
La impulsuri de aprox. 45-70 Hz se produce o tensionare continua a musculaturii cu o obosire rapida a acesteia. Prin urmare, frecventele mai ridicate de impulsuri se utilizeaza în preferabil pentru antrenamentele de forta rapida si forta maxima.
Aceasta indica durata unui impuls, fiind exprimata în microsecunde. Latimea impulsurilor determina, printre altele, adâncimea de patrundere a curentului, aplicându-se urmatoarele: o masa musculara mai mare necesita o latime mai mare a impulsurilor.
Reglarea gradului de intensitate depinde de senzatia subiectiva a fiecarui utilizator în parte si este determinata de numeroase marimi, cum ar fi locul de aplicare, fluxul sanguin cutanat, grosimea pielii si calitatea contactului electrozilor. Reglajul practic trebuie sa fie efectiv, însa nu trebuie sa provoace niciodata senzatii neplacute, cum ar fi dureri în locul de aplicare. O mâncarime usoara indica o energie de stimulare suficienta, fiecare setare care provoaca dureri trebuind evitata.
În cazul utilizarii timp îndelungat, poate fi necesara ajustarea ulterioara ca urmare a proceselor de adaptare temporala la locul de aplicare.
În numeroase cazuri este necesar sa se acopere prin utilizarea mai multor parametri de impulsuri totalitatea structurilor de tesut în locul de aplicare. În cazul aparatului EMS/TENS digital, acest lucru se realizeaza prin modificarea ciclica automata a parametrilor de impulsuri de catre programele existente. Astfel se evita si obosirea unor grupe individuale de muschi în locul de aplicare.
Aparatul EMS/TENS digital dispune de pre-setari utile pentru parametrii de curent. Pe parcursul utilizarii puteti modifica oricând intensitatea impulsurilor. Suplimentar, la 6 programe aveti posibilitatea de a stabili personal diferiti parametri pentru stimulare.
Producator: Beurer
Garantie: 2 ani
Doru Sandoi,
Un produs foarte util, cel putin pe mine ma ajuta foarte mult in diverse disconforturi la nivel lombar cat si cervical. Utilizarea lui este extrem de usoara iar padurile sunt super aderente, am vazut la unele aparate ca fiecare pad trebuie facut contactul prin diverse unguente. Iar documentatia insotitoare aparatului este pe intelesul tuturor.
RaspundeSincer, nici nu ma asteptam sa-mi fie asa de util! Il recomand cu caldura!
A fost util acest review?