A&D Medical Tensiometru automat cu masurare pe brat, A&D Medical UA-767JP, validat clinic, 5 ani garantie, suport pentru 4 utilizatori, fabricat in Japonia

309 Lei
In stoc
Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: UA-767JP Ai nevoie de ajutor? 0732.153.151
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Review-uri (0)

Tensiometru automat cu masurare pe brat, A&D Medical UA-767JP, fabricat in Japonia, validat clinic, suport pentru 4 utilizatori

 

AVANTAJE

UA-767JP este un model special, produs în Japonia, care consolidează reputaţia solidă de “Japan Quality & Design” a echipamentelor A&D Medical.
În aceeași fabrică se produc tensiometrele profesionale pentru spitale TM-2655 și TM-2430 şi balanțele analitice A&D.
Tensiometrul UA-767JP este modelul “Fabricat în Japonia” care garantează cele mai înalte standarde de siguranță în funcționare şi calitate.

tensiometru-automat-brat-medical-UA-767JP-tensiune-arteriala-japonia-detaliu

FUNCTII
Manşetă SlimFit
Manșetele SlimFit sunt special proiectate pentru a se așeza uniform în jurul brațului. Nu conțin latex sau metale.
Indicator de aplicare incorectă a manșetei
Se afișează în timpul măsurării dacă manșeta este prea largă.
Indicator de mișcare
Apare dacă aparatul detectează mișcări ale brațului sau corpului în timpul măsurării.
Indicator %IHB
Arată frecvența de apariție (în procente) a pulsului neregulat din totalul măsurătorilor aflate în memorie.*
În funcție de numărul de apariții din totalul măsurătorilor, pulsul neregulat (IHB – Irregular Heart Beat) se împarte în cateva grade de severitate, ilustrate prin pictograme:
0-24%    : Nu se afișează nimic
25-49%   : Gradul 1 – se afișează pictograma cu o singură bară
50-74%   : Gradul 2 – se afișează pictograma cu 2 bare
75-100%  : Gradul 3 – se afișează pictograma cu 3 bare
Pictogramele apar la afișarea valorii medii.
Cu cât gradul este mai mare, cu atât mai urgent trebuie consultat medicul.
Funcția %IHB nu ține loc de diagnostic, ci are doar rol de monitorizare a frecvenței tulburărilor de ritm cardiac.
 

tensiometru-automat-brat-medical-UA-767JP-tensiune-arteriala-japonia-caracteristici
 

Indicator de clasificare a tensiunii arteriale conform WHO (OMS)
Indicatorul constă într-o succesiune de 6 segmente, corespunzând clasificării tensiunii arteriale conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Media rezultatelor
Aparatul calculează și afișează media rezultatelor aflate în memorie.
Memorie pentru 4 utilizatori (4x60)
Aparatul memorează separat câte 60 rezultate pentru 4 utilizatori, împreună cu data/ora măsurării.
Ceas și calendar
Afișează data și ora curente. Valorile sunt memorate împreună cu data și ora la care au fost măsurate.

tensiometru-automat-brat-medical-UA-767JP-tensiune-arteriala-japonia-functii

Validat clinic de catre Societatea Britanica de Hipertensiune (BHS)

 

UA-767JP este un produs de vârf şi unul dintre cele mai moderne tensiometre existente pe piaţă la ora actuală.
Conceput să ofere uşurinţă în utilizare şi precizie, acest tensiometru vă ajută la monitorizarea zilnică a tensiunii arteriale.

Acest aparat este conform Directivei Europene 93/42 EEC cu privire la dispozitivele medicale.

Cum să facem măsurări corecte
Pentru măsurarea cu maximă precizie a tensiunii arteriale:

  • Asezaţi-vă confortabil pe scaun. Sprijiniţi mâna pe masă. Nu staţi picior peste picior. Ţineţi tălpile lipite de podea şi spatele drept.
  • Relaxaţi-vă între cinci şi zece minute înainte de măsurare.
  • Poziţionaţi mijlocul manşetei la aceeaşi înălţime cu inima.
  • Rămâneţi nemişcat şi nu vorbiţi în timpul măsurării.
  • Nu vă luaţi tensiunea imediat după efort fizic sau după baie. Odihniţi-vă
  • între 20 şi 30 de minute înainte de a vă măsura tensiunea.
  • Încercaţi să vă luaţi tensiunea zilnic la aceeaşi oră.


Indicaţii pentru o măsurare corectă

  • Staţi aşezat într-o poziţie comodă. Aşezaţi mâna pe masă cu palma în sus, iar manşeta să fie poziţionată la nivelul inimii.
  • Relaxaţi-vă între 5 şi 10 minute înainte de a vă măsura tensiunea. Dacă sunteţi surescitat sau stresat emoţional, tensiunea va reflecta acestă stare printr-o valoare mai crescută sau mai scăzută decât cea normală, iar pulsul va fi de regulă mai ridicat decât cel obişnuit.
  • Tensiunea unei persoane variază constant, în funcţie de activitatea depusă şi de alimentele consumate. Consumul unor băuturi poate avea un efect rapid şi puternic asupra tensiunii arteriale.
  • Tensiometrul stabileşte valorile măsurate în funcţie de bătăile inimii. Dacă aveţi bătăi foarte slabe sau neregulate ale inimii, aparatul poate avea dificultăţi în determinarea tensiunii arteriale.
  • Dacă aparatul detectează o situaţie anormală, el se va opri din măsurat şi va afişa un simbol de eroare. Citiţi la pagina 6 descrierea simbolurilor.
  • Aparatul este destinat folosirii de către adulţi. Consultaţi medicul înainte de a folosi aparatul la copii. Copiii nu trebuie să folosească aparatul nesupravegheaţi.



Ce sunt bătăile neregulate ale inimii?
Tensiometrul UA- 767JP măsoară tensiunea arterială şi pulsul chiar dacă apar bătăi neregulate ale inimii. O bătaie a inimii se defineşte ca fiind neregulată dacă variază cu 25% faţă de media tuturor bătăilor inimii din timpul măsurării tensiunii arteriale. Este important să fiţi relaxat, să staţi nemişcat şi să nu vorbiţi în timpul măsurării.
Notă: Vă recomandăm să luaţi legătura cu medicul dvs. dacă simbolul de batai neregulate apare în mod frecvent pe ecran.

Simbolul %IHB exprimă frecvenţa de apariţie a bătăilor neregulate ale inimii (IHB).
IHB detectează nu doar zgomote datorate mişcărilor în timpul măsurării, ci şi ritmul cardiac neregulat. De aceea, se recomandă să vă adresaţi medicului dacă nivelul %IHB este ridicat.

Ce este tensiunea arterială?
Tensiunea arterială reprezintă forţa pe care o exercită sângele asupra pereţilor arterelor. Tensiunea sistolică apare atunci când inima se contractă. Tensiunea diastolică apare atunci când inima se relaxează. Tensiunea arterială se măsoară in milimetri coloană de mercur (mmHg).  Se consideră că tensiunea arterială fundamentală este cea măsurată la prima oră a dimineţii, când persoana este odihnită şi aflată înainte de masă.

Ce este hipertensiunea şi cum se ţine sub control?
Hipertensiunea este o tensiune arterială neobişnuit de mare care, lăsată nesupravegheată, poate cauza multe probleme de sănătate, inclusiv accident vascular cerebral şi infarct de miocard. Hipertensiunea se poate ţine sub control prin schimbarea modului de viaţă, evitarea stresului şi tratament medicamentos sub îndrumarea medicului.
Pentru a preveni hipertensiunea sau a o ţine sub control:

  • Nu fumaţi
  • Faceţi exerciţii fizice regulate
  • Evitaţi sarea şi grăsimile
  • Faceţi controale medicale regulate
  • Mentineţi o greutate optimă

 

De ce măsurăm tensiunea arterială acasă?
Măsurarea tensiunii arteriale la spital sau în cabinetul medicului poate cauza o stare de anxietate care uneori duce la valori ale tensiunii cu 25-30 mmHg mai mari decât cele măsurate acasă. Măsurarea la domiciliu reduce influenţa factorilor externi, vine în completarea măsurărilor făcute la medic şi oferă un istoric mai complet şi mai exact al evoluţiei tensiunii arteriale.

Variaţii ale tensiunii arteriale
Tensiunea arterială variază pe parcursul unei zile cu o anumită regularitate.
Variaţiile pot fi între 30 şi 50 mmHg în funcţie de diverşi factori din timpul zilei. La persoanele hipertensive, variaţiile sunt chiar mai accentuate. În mod obişnuit, tensiunea arterială creşte când muncim sau facem sport şi scade până la o valoare minimă în timpul somnului. Prin urmare, nu trebuie să vă îngrijoreze rezultatele unei singure  măsurări. Pentru a vă cunoaşte tensiunea arterială normală, măsuraţi-o zilnic, la aceeaşi oră, după instrucţiunile din acest manual. Măsurările regulate oferă un istoric mai complet al tensiunii arteriale. Notaţi data şi ora la care aţi făcut măsurarea. Consultaţi medicul pentru interpretarea rezultatelor.
 

SPECIFICATII TEHNICE

  • Model: UA-767JP
  • Principiul de măsurare: Metoda oscilometrică
  • Gama de măsurare Presiune: 0 - 299 mmHg
  • Gama de măsurare Tensiune sistolică: 60 - 279 mmHg
  • Gama de măsurare Tensiune diastolică: 40 - 200 mmHg
  • Gama de măsurare Puls: 40 - 180 bătăi / minut
  • Precizia măsurării Tensiune: ±3 mmHg
  • Precizia măsurării Puls: ±5%
  • Alimentare 4 baterii de 1,5V (R6P, LR6 or AA) sau adaptor reţea TB-233 (nu este inclus)
  • Număr de măsurări Aproximativ 700 cu baterii LR6 (alcaline), Aproximativ 200 cu baterii R6P (cu mangan) la o presiune de umflare de 180 mmHg şi temperatura camerei de 23 °C.
  • Clasificare Echipament electromecanic cu alimentare internă (furnizată de baterii) / Clasa II (furnizată de adaptor) Mod de funcţionare continuu
  • Testare clinică Conform ANSI / AAMI SP-10 1992
  • EMC IEC 60601-1-2: 2007
  • Memorie Ultimele 60 de măsurări pentru fiecare utilizator
  • Condiţii de funcţionare +10 °C la +40 °C / 15 %RH la 85 %RH / 800 hPa la 1060 hPa
  • Condiţii de transport -20 °C la +60 °C / 10%RH la 95%RH
  • Dimensiuni Aprox. 140 [ l ] x 60 [ H ] x 105 [ L ] mm
  • Greutate Aprox. 255 g, fără baterii
  • Durata de viaţă Aparat: 5 ani (dacă este utilizat de 6 ori pe zi), Manşetă: 2 ani (dacă este utilizată de 6 ori pe zi)
  • Include manseta pentru circumferinta bratului cuprinsa intre 22-32 cm.
     

 

CONTINUT PACHET

  • Tensiometru electronic A&D MEDICAL UA-767JP
  • Manseta 22-32 cm
  • Baterii alcaline de 1.5V tip AA
  • Husa de protectie
  • Manual de instructiuni in limba romana
  • Certificat de garantie

 

La A&D, preocuparea pentru calitatea vieții oamenilor obișnuiți este pe primul plan. În 1979, compania lansa “tensiometrul de uz casnic”, care avea să revoluționeze lumea dispozitivelor medicale utilizabile la domiciliu. Peste numai 5 ani, în 1984, odată cu perfecționarea metodei oscilometrice, A&D transforma monitorizarea tensiunii arteriale la domiciliu într-o practică uzuală, iar tensiometrele care măsoară prin această metodă aveau să capete o răspândire din ce în ce mai largă. De atunci și până în prezent, sute de milioane de oameni obișnuiți își măsoară tensiunea acasă prin acestă metodă.
În tot acest timp, A&D Medical și-a consolidat poziția de lider în topul calității și al inovației. “Precizia măsurării” este temelia pe care A&D și-a clădit o solidă reputație. Precizia tensiometrelor A&D este validată clinic pe baza standardelor BHS (British Hypertension Society) și ESH (European Society of Hypertension), majoritatea modelelor primind calificativul maxim A/A.

Mercury-Free
A&D Medical este printre primii producători de tensiometre digitale care au aderat la rezoluțiile Convenției de la Minamata privind mercurul. Interzicerea globală a produselor care conțin mercur sau compuși ai acestuia impune înlocuirea tensiometrelor cu mercur cu alte aparate având o precizie comparabilă. A&D a acceptat această provocare încă din anii ‘80 ai secolului trecut, tensiometrele sale fiind recunoscute pe plan mondial ca etaloane de precizie și siguranță în funcționare.
World Class Monitor
Compania japoneză A&D produce tensiometre de clasă mondială, extrem de precise și ușor de folosit.
Japanese Quality & Design
Toate produsele A&D Medical sunt proiectate în Japonia, iar calitatea lor este garantată de standardele companiei.
Triple A Tehnology
Advanced Cuff design, Advanced Inflation, Advanced Deflation - Manseta cu design inovator, umflare si dezumflare rapida
Continua Health Alliance
Continua Health Alliance este o organizație deschisă, non-profit, a celor mai importante companii producătoare de echipamente și tehnologii pentru îngrijirea sănătății, care și-au unit eforturile in scopul îmbunătățirii calității vieții persoanelor. Cu peste 240 membri în toată lumea, această organizație s-a dedicat dezvoltării unui sistem de soluții interoperabile dedicate ocrotirii sănătății persoanelor, având convingerea că extinderea acestor soluții la domiciliu stimulează independența pacientului și îi oferă posibilitatea unui management personalizat al stării de sănătate.

 

Producator: A&D Medical. Fabricat in Japonia.

Garantie: 5 ani

tensiometru-brat-medical-UA767JP-tensiune-arteriala-japonia-linemed
tensiometru-brat-medical-UA-767JP-tensiune-arteriala-japonia-4-utilizatori
tensiometru-brat-medical-UA-767JP-tensiune-arteriala-japonia-4utilizatori
tensiometru-brat-medical-UA-767JP-tensiune-arteriala-japonia-linemed
 

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti L-Vi: 9-16 (suport exclusiv pe adresa de mail)

0732.153.151 comenzi@linemed.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!